1460 de misiuni desfăşurate de jandarmii din Dâmboviţa în luna august


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> 1460 de misiuni desfăşurate de jandarmii din Dâmboviţa în luna august

1460 de misiuni desfăşurate de jandarmii din Dâmboviţa în luna august


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

Tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocarea ori participarea efectivă la scandal a unor persoane în locuri sau localuri publice, săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să provoace indignarea cetăţenilor, sunt căteva dintre faptele pentru care jandarmii dâmboviţeni au aplicat sancţiuni contravenţionale în luna august.

Cele mai multe fapte de natură contravenţională şi penală au fost săvârşite în municipiul Târgovişte, municipiul Moreni, oraşele Găeşti şi Răcari. Astfel, în luna august au fost aplicate 101 avertismente scrise, 192 de amenzi contravenţionale în valoare de 58.000 lei şi au fost constatate 34 de infracţiuni (3 independent şi 31 în cooperare cu Poliţia).
În majoritatea cazurilor, autorii au săvârşit fapte precum: furturi de material feros aparţinând unor societăţi comerciale, furturi de produse agricole, distrugeri, precum şi infracţiuni comise cu violenţă.

Pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, în luna august, jandarmii au desfăşurat misiuni independent şi în cooperare cu Poliţia în zonele de interes operativ din municipiul Târgovişte şi din judeţ. Acţiunile forţelor de ordine publică s-au concentrat pentru menţinerea ordinii publice în zona târgurilor, pieţelor şi discotecilor din mediul urban şi rural.

Contribuţia adusă la menţinerea climatului normal de securitate al comunităţii s-a concretizat prin executarea a 1460 misuni:
– 1213 de menţinere a ordinii publice;
– 145 de asigurare a ordinii publice;
– 3 acţiuni de intervenţie (intervenţie la solicitări prin intermediul numărului unic de urgenţă „112”);
– 45 acţiuni în cooperare cu alte instituţii (organele silvice, DIICOT, Salvamont, etc.);

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2017 eTargoviste.ro.
1460 de misiuni desfăşurate de jandarmii din Dâmboviţa în luna august