Dragii mei,
Ne aflam in Ajun de Craciun, un moment atat de important in viata fiecarui crestin si un bun prilej de a ne impaca cu noi insine si cu cei din jurul nostru.
Traim vremuri in care viteza si tehnologia ne-au acaparat vietile si in care lucrurile care conteaza cu adevarat pentru noi vin cateodata in plan secund. Va invit pe toti, sa ne oprim, in aceste zile, din iuresul vietii cotidiene si sa zambim mai mult, sa ne respectam mai mult unii pe altii si sa uitam de gandurile negative din viata noastra.
Sa nu uitam ca bunul nostru cel mai de pret sunt oamenii care ne sunt alaturi, familia noastra, prietenii nostri si oamenii care au incredere in noi. Haideti sa fim alaturi unii de altii in aceste Sfinte Zile ale Sarbatorii Nasterii Domnului si sa privim spre viitor cu speranta.
Un gand aparte il am pentru voi, dragii mei racareni, sunt mandru ca fac parte din aceasta frumoasa comunitate in care am invatat sa trec peste toate incercarile vietii si in mijlocul careia am trait cele mai frumoase momente ale existentei mele. Sa privim cu optimism inainte si sa ramanem uniti in fata vremurilor care vor veni si pe care avem datoria de a le schimba impreuna.
Va doresc un Craciun Fericit, sa va bucurati de simplitatea si frumusetea gesturilor simple, sa va iubiti parintii, copiii si sa va respectati batranii carora le datoram totul! Iar anul ce vine sa ne gaseasca mai buni, mai uniti si cu sufletul curat!
La multi ani!
Stefan Florea
Presedinte TSD Racari