În urma unei percheziţii domiciliare, poliţiştii dâmboviţeni au identificat 1850 kg metal neferos, fără documente legale de provenienţă şi o armă de foc deţinută ilegal.
La data de 08 noiembrie 2011, lucrătorii Poliţiei Oraşului Fieni, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor şi împreună cu luptători din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă Dâmboviţa şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, în baza unei autorizaţii de percheziţie, au efectuat o percheziţie la domiciliul numitului S.G., din comuna Moroieni, cercetat pentru deţinerea ilegală a unei arme de foc şi administrator al unei societăţi de colectare şi valorificare deşeuri reciclabile.
Cu această ocazie, a fost identificată arma pe care numitul S.G., o deţinea în mod ilegal şi pe care a achiziţionat-o fără respectarea prevederilor legale, precum şi cantitatea de 1830 kg cupru, pentru care acesta nu a putut prezenta documente legale de provenienţă.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor, s-a constatat că numitul S.G., în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale prin omisiunea evidenţierii în acte contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de articolul 9, litera b) din Legea 241/2005.