Cercetati pentru savarsirea infractiunilor de lovire si lipsire de libertate


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> Cercetati pentru savarsirea infractiunilor de lovire si lipsire de libertate

Cercetati pentru savarsirea infractiunilor de lovire si lipsire de libertate


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

În ziua de 24 august 2010, în jurul orei 07:30, Poliția Orașului Fieni a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, de N. Ion, de 50 de ani, din orașul Pucioasa, că mai multe persoane au pătruns în incinta stânei de oi pe care o administrează, situată pe Platoul Montan Bucegi, în punctul ”Blana”, pe raza comunei Moroieni, aceștia agresându-l atât pe el cât și pe ceilalți ciobani de la stână, sustrăgându-le totodată mai multe oi.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliției orașului Fieni, care a constatat următoarele:

În dimineața zilei de 24 august 2010, în jurul orei 07:00, N. Ion, în timp ce se afla împreună cu ciobanii în țarcul oilor, a observat intând în țarc un număr de opt persoane, care i-au solicitat acestuia să-i restituie un număr de 64 de oi pe care le avea în îngrijire la stâna sa pe timpul verii, animalele aparținând lui T. Constantin și T. Nicolae.

În urma verificărilor, polițiștii au identificat persoanele ca fiind I. Serafim-Gheorghe, B. Marian-Georgel, T. Ion, T. Constantin, T. Nicolae, C. Constantin, T. Mihăiță-Bogdan și C. Marian-Laurențiu, toți ciobani domiciliați în comunele Bezdead și Vârfuri.

Întrucât N. Ion a refuzat restituirea oilor, cei opt ciobani i-au lovit cu obiecte contondente pe N. Ion și T. Adrian, după care au separat oile părții vătămate de ale lor.

În urma loviturilor primite, N. Ion și T. Adrian au suferit vătămări corporale, fiind prezentați la Serviciul de Medicină Legală Dâmbovița, în vederea eliberării unui raport medico-legal.

Actele premergătoare întocmite au fost prezentate spre analiză Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, care a infirmat începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de ”tâlhărie”, urmând ca făptuitorii să fie cercetați în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”lovire” și ”lipsire de libertate”.

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2017 eTargoviste.ro.
Cercetati pentru savarsirea infractiunilor de lovire si lipsire de libertate