Declaraţia mea de astăzi abandonează tărâmul larg deschis al conceptualizării unor idei de parcurs parlamentar, guvernamental şi abordează concreteţea dură de care ne lovim şi pe care, în dese rânduri, o evităm. Din laşitate, din incompetenţă, din dorinţa de a nu ne păta mâinile sau, pur şi simplu, din teama onestă a unui eşec nedorit.
Subiectul se numeşte MECHEL Târgovişte şi are în vedere bagajul de îngrijorări, gânduri şi speranţe care însoţesc ultimele evenimente de acolo.
După cum, probabil, ştiţi, în cursul săptămânii trecute a fost făcută publică informaţia că Mechel şi-a vândut toate activele deţinute în România companiei româneşti Nikarom SRL. Nikarom a achiziţionat combinatele Mechel Câmpia Turzii, Târgovişte, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte.
Prima chestiune pe care o voi expedia cu uşurinţă constă în referirile pe care mai mulţi politicieni, cu vagă pregătire pe subiect, le-au legat de preţul tranzacţiei. Eu pot să înţeleg că rădăcinile sportului naţional al datului cu părerea sunt adânci şi trainice în cultura discursului public, dar asta nu exclude riscul de penibil. Ba din contră. Înainte ca ‘părerologii’ să se calce pe bătături, sugestia mea e să privească în profunzimea lucrurilor, să se întrebe cât însumau datoriile totale care au intrat în pachetul tranzacţionat, ce datorii aveau bugetate activele din România pentru 2013 sau ce efect va avea fluxul de numerar astfel deblocat.
În acelaşi sens, discuţia despre vinovaţi şi vinovăţii politice nu poate fi bănuită decât de superficialitatea în stare pură, ca să evit formulări mai neprietenoase. În condiţiile în care grupul rus şi-a închis operaţiunile în 12 ţări, e nedrept să arătăm cu degetul către România şi, absolut jenant, către statul român. Da, evident că este afectată şi România, Dâmboviţa, Târgovişte! Da, evident că sunt afectaţi români, dâmboviţeni, târgovişteni! Da, evident că problemele ne acoperă şi pe noi. Dar, fără a însemna o eliberare de responsabilitate, investiţia este una privată şi asta ridică bariere de intervenţie din partea actorilor oficiali ai statului, pe care orice om de bună credinţă le cunoaşte şi înţelege.
Revenind la problema de fond, primul gând este acela al unei investiţii de încredere în planul managerial de redresare a societăţii şi de relansare pe baze solide în condiţii de viabilizare a companiei. ‘Cu sprijinul Invest Nikarom, societatea care deţine indirect pachetul majoritar de acţiuni, se vor face eforturi pentru repornirea activităţii la Mechel Târgovişte în condiţii de eficienţă economică’ sună declaraţia de intenţie comunicată recent. Şi gestul nostru responsabil este să pornim de la prezumţia bunei credinţe.
Desigur, semnalul trebuie însoţit de apelul continuării investiţiilor în sensul dezvoltării liniilor de producţie cheie. E un apel deschis la care adăugăm disponibilitatea sinceră a oricărui sprijin din partea Guvernului, din partea autorităţilor publice locale. E un apel deschis la care adăugăm un imens bagaj de tradiţie în metalurgie, o tradiţie care a început în 1970 şi care a pulsat în organismul acestui judeţ timp de patru decenii. E un apel deschis la care adăugăm experienţa dovedită şi profesionalismul forţei de muncă autohtone. În sfârşit, e un apel la depăşirea asumată a limitelor, uneori prea înguste, în interiorul cărora luăm decizii. Pentru că, dincolo de analiza economică (firească) a fenomenului, dincolo de calcule inabordabile, dincolo de cifrele reci ale profitului şi pierderii, dincolo de plus şi minus, MECHEL TÂRGOVIŞTE înseamnă, la final, două cuvinte: OAMENI ŞI ISTORIE! Ar trebui să fie de ajuns.
SENATOR,
Leonardo Badea
