Declaratie de presa a primarului municipiul Targoviste, Gabriel Boriga


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> Declaratie de presa a primarului municipiul Targoviste, Gabriel Boriga

Declaratie de presa a primarului municipiul Targoviste, Gabriel Boriga


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

Haos extins şi o senzaţie de catastrofă iminentă par să fie cuvintele-cheie pentru a descrie actuala situaţie spre care se îndreaptă PSD Dâmbovița. Această concluzie, am tras-o în urma manifestărilor de sorginte bolșevică, care își fac apariția din ce în ce mai des pe scena teatrală a liderilor PSD. Declarațiile și reacțiile domniilor lor, ne conduc către un singură concluzie: PSD se îndreaptă vertiginos către o pierdere a identității, care cu siguranță îi va costa scump la următoarele alegeri.

Cum noi nu am uitat, sunt convins că nici dâmbovițenii nu pot uita că acești așa ziși lideri, au dus Târgoviștea și implicit, județul Dâmbovița, într-un con de umbră, împiedicând cu bună știință evoluția socio-economică a concetățenilor noștri. Nu pot să trec cu vederea și trebuie să-i reînprospătez memoria, stimatului senator -Țuțuianu, că sub mandatul PSD, SC Termica SA, a pierdut peste 14.000 de abonați, semn că abilitățile domniei sale, în arta negocierii sunt mult sub așteptări. Îl rog pe dl Țuțuianu, să facă un exercițiu de imaginație și să le explice târgoviștenilor, cum în anul 2004, implicat în mod direct, prin firma sa de avocatură, în licitația prin care Termica urma să achiziționeze 3 cazane de apă firbinte, care ar fi trebuit să asigure livrarea agentului termic la cote normale, a dat câștig de cauza, firmei care a licitat cu 1 milion de euro mai mult decât firma precedentă. Minciunile, comportamentul abuziv, lipsa de moralitate și obraznicia de care dă dovadă pesedistul Țuțuianu, nu mai surprid pe nimeni. Este jenant elanul cu care pesedistul Țuțuianu, iese în fața opiniei publice și a mass-media, cu afirmații care mai de care mai aberante și lipsite de orice conținut și omite, cu bună știință, să spună cetățenilor cum firma sa avocatură a reprezentat SC Termica SA, în procesul intentat de firma câștigătoare, pe motiv că societatea ar mai avea o diferență de preț de achitat către furnizorul cazanelor. De altfel, dl Țuțuianu nu a înregistrat un succes nici aici. Procesul a fost câștigat, în defavoare SC Termica SA, iar dl Țuțuianu și-a încasat onorariul. Așa cum am expus și în Consiliul Local Municipal, aceste celebre investiții, care purtau marca „Țuțuianu & PSD”, nu au făcut decât să arunce Termica într-o fundătură sinistră, deoarece investiția de peste 3,5 milioane de euro făcută de administrația PSD, a devenit piesă de muzeu. Cele trei cazane nu au putut fi puse în funcțiune la timp, lipsind o mare parte din aparatură.

Adevărul deranjează, dl Țuțuianu, dar repet, oamenii trebuie să știe adevarul și să nu se lase mințiți și manipulați de niște liderași de partid, care nu s-au gândit decât la propriile interese, atunci când s-au aflat la cârma acestui județ, adică liderii PSD. Rolul dvs, stimate senator Țuțuianu, este cel al politicianului de carton, cu aer de personaj atotștiutor, care aruncă în scenă declarații cu iz electoral și care este capabil doar de speculații pretins savante, dar fără niciun fel de deprinderi practice. Cam în această sferă, vă situați – dl Țuțuianu. Spre surprindea dvs, nu o spun doar EU, ci chiar proprii colegi de partid. O altă investiție făcută la Termica, marca Țuțuianu & PSD, care ar fi trebuit să fie una de anvergură, că doar erau aruncați în joc din nou banii publici, s-a dovedit a fi la fel de păguboasă ca și prima. SC Termica SA, cumpăra la începutul lui 2005, de la Nuon Energy România, o companie energetică cu capital olandez, o instalație care costa nici mai mult nici mai puțin decât 9,3 milioane de euro. Ei bine, acești bani s-au dovedit a fi aruncați în van, deoarece astăzi, proietul, prin aplicarea sa, nu obține rezultatele scontate, deoarece investiția preconizată pe rețeaua de transport și distribuție a fost efectuată decât parțial, ceea ce determină pierderi de 40-45% de energie termică. Investiția care are o perioadă de derulare de 7 ani, deci până în 2012, este achitată 100% din bugetul local, așa cum declara și ex directorul Termica , Viorel Tabacu.

Cu siguranță aceste aspecte nu pot fi puse la gazeta de perete, de către mai marii pesediști. Liderii PSD Dâmbovița, de ce nu spun că actuala administrație a fost nevoită să acopere găurile negre lăsate de pesediști, care ajungeau la sume colosale. La acea dată, SC Termica SA, mai avea de achitat către firma olandeză – 2,8 milioane de euro. Ceea ce am făcut noi, cei din actuala adminitrație, a fost să reluăm negocierile cu cei de la Nuon Energy , pentru a diminua din datoria pe care SC Termica SA, o avea de achitat. Astfel, în urma negocierilor purtate, s-a reușit:
1. Renegocierea pachetului contractual cu 30%
2. Renegocierea datoriilor pe care Termica SA, le avea de achitat către NUON ENERGY. Astfel, de la 2,8 milioane de euro, în urma renegocierilor, s-a ajuns la suma de 750 mii de euro.

Un alt subiet pe care vreau să-l aduc în discuție sunt declarațiile sforăitoare ale cuplului pseudo-comic: Vasiliu-Țuțuianu, referitoare la ,, Mega-afacerea de partid a PDL, cu centrale termice’’. Ne dăm seama că judecata celor 2, este grav afectată și lipsită de orice rațiune, având în vedere inepțiile pe care le debitează pe postul TV, al celui care, nu de mult, era principalul dușman al dlui Țuțuianu.
Actualmente, celebrul tandem de toată jena, manipulatorii de opinii, Vasiliu-Țuțuianu, cuplul format din BĂLĂNEL ȘI MIEUNEL, aruncă în scenă piese greu de interpretat, chiar și de mințile lor bolnave. Sper ca oamenii de bună credință să nu se lase manipulați de niște politicieni obraznici, plini de emfază și care fac parte dintr-un partid total aservit intereselor lui personale. Orice cetățean și chiar dvs, domnilor ziariști puteți verifică faptul că, Primăria Târgoviște nu a încheiat nici un contract pentru achiziționarea de centrale termice, cu nicio firmă, așa cum mint cei de la PSD.
Decizia de achizitionare a centralelor termice pentru unitățile școlare din Târgoviște, a reprezentat un argument forte în negocierea cu reprezentanții Distrigaz. Dar bineînțeles, dl senator Țuțuianu, nu are de unde știi, atât timp cât domnia sa, nu a adus decât prejudicii la bugetul local, atunci când dintr-un exces de zel a intermediat mai multe investiții, dovedit a fi păguboase pentru târgovișteni. Personal îmi manifest speranța că acești lideri de iarmaroc – Vasiliu – Țuțuianu, care mai nou sunt trompetele și imaginea PSD Dâmbovița și care au cea mai proastă comunicare din istoria postdecembristă și sunt scufundați în propria neputință, dovedită ani la rând, vor lăsa loc unor oameni care vor binele dâmbovițenilor.
Așa cum am mai spus, nici noi și nici dvs, cetățeni ai acestui municipiu și județ, nu vom uita perioada de stagnare și deziluzie, dar și politica murdară și manipularea, chiar și televizată, la care ne-au expus și ne expun liderii PSD.

Declarație de presă a primarului municipiului Târgoviște, Gabriel Boriga

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2024 eTargoviste.ro.
Declaratie de presa a primarului municipiul Targoviste, Gabriel Boriga