Azi s-a lansat Enciclopedia oraşului Târgovişte


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> Azi s-a lansat Enciclopedia oraşului Târgovişte

Azi s-a lansat Enciclopedia oraşului Târgovişte


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

Astăzi, 6 septembrie 2011, Sala „Mircea cel Bătrân” din incinta Curţii Domneşti a găzduit evenimentul de lansare a Enciclopediei oraşului Târgovişte, la care au fost prezente numeroase oficialităţi locale şi judeţene, dar şi autorii, oameni cu expertiză care au colaborat pentru editarea primei lucrări de acest gen ce abordează viaţa municipiului sub toate aspectele ei.

Cu acest prilej, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, a salutat iniţiativa, a transmis felicitări tuturor celor care s-au implicat pentru a desăvârşi acest proiect şi a răspuns provocării de a elabora o enciclopedie a judeţului Dâmboviţa: „Am receptat provocarea pe care mi-au lansat-o cei prezenţi astăzi aici şi, ca o datorie, vom încerca să elaborăm, tot cu sprijinul personalităţilor din judeţul Dâmboviţa, o enciclopedie a judeţului Dâmboviţa, evident, în colaborare cu Universitatea Valahia, Arhiepiscopia Târgoviştei şi cele 89 de primării”.

Totodată, Florin Popescu a accentuat ideea că alegerea locaţiei pentru lansare a fost una inspirată, Curtea Domnească fiind emblematică pentru municipiul Târgovişte, oraş care de-a lungul timpului a dat ţării nume remarcabile care şi-au făcut din plin datoria în domeniile în care au activat.

„Enciclopedia oraşului Târgovişte” a fost elaborată la iniţiativa şi cu sprijinul primăriei şi al Consiliului Local Târgovişte. Lucrarea însumează aproape 500 de pagini şi este rodul muncii unei echipe ce a lucrat în perioada decembrie 2010 – iulie 2011, sub coordonarea primarului Gabriel Boriga şi a viceprimarului Honorius Moţoc. De asemenea, pentru elaborarea Enciclopediei a colaborat şi un grup din partea Arhiepiscopiei care a ajutat la prezentarea monumentelor religioase şi a personalităţilor vieţii ecleziastice. Amintim printre co-autori pe profesorii Mihai Oproiu, George Coandă, Victor Petrescu, Marian Curculescu.

De exemplu, pentru domeniul sănătăţii, s-a apelat la doctorul Nicolae Vlădescu, un profesionist de necontestat, cu mare experienţă şi care a fost martorul a numeroase transformări din sistem. Enciclopedia acoperă toate domeniile vieţii – economic, politic, social, cultural, sportiv, nefiind uitate nici personalităţile de ieri şi de azi ce reprezintă aceste domenii.

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

"Azi s-a lansat Enciclopedia oraşului Târgovişte" - 2 comentarii

  1. DANA spune:

    BUNA SEARA! DE UNDE AS PUTEA ACHIZITIONA ENCICLOPEDIA? MULTUMESC

  2. ELLA spune:

    Ce frumos ar fi fost sa nu mai vad politrucii vremilor de azi. Mi-e scarba! Dispareti o data pentru totdeauna!

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2024 eTargoviste.ro.
Azi s-a lansat Enciclopedia oraşului Târgovişte