Lucrările din fonduri europene de la Spitalul Judeţean Târgovişte sunt întârziate cu câteva luni


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> Lucrările din fonduri europene de la Spitalul Judeţean Târgovişte sunt întârziate cu câteva luni

Lucrările din fonduri europene de la Spitalul Judeţean Târgovişte sunt întârziate cu câteva luni


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

Lucrările de reabilitare şi modernizare a Spitalul Judeţean din Târgovişte sunt întârziate cu mai bine de cinci luni din cauza unor lucrări neprevăzute a căror valoare este de ordinul milioanelor de lei, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

De asemenea, acesta reclamă mai multe nereguli la licitaţiile de atribuire a unor lucrări de la unitatea medicală din Târgovişte.

„Există în continuare lucrări pe care Consiliul Judeţean nu le va accepta la plată până când acestea nu vor corespunde din punct de vedere calitativ. A fost notificat constructorul, pentru că lucrările sunt întârziate faţă de grafic cu aproximativ cinci luni. Există riscul depăşirii termenului contractual de execuţie a lucrărilor cu consecinţă directă depăşirea perioadei de implementare din cadrul Contractului de finanţare”, a precizat Ţuţuianu.

În situaţia în care se vor constata întârzieri nejustificate în executarea contractului din vina executantului, preşedintele CJ Dâmboviţa spune că va cere constructorului despăgubiri pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract. Valoarea totală a proiectului de reabilitare a spitalului se ridică la 83 de milioane de lei, fonduri europene.

Până acum au fost reabilitate complet Policlinica, Secţia Ortopedie, Cardiologia şi sălile de operaţii, iar spitalul a fost dotat cu tomograf şi RMN. Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte primeşte, anual, circa 100.000 de pacienţi.

Sursa: AGERPRES

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2024 eTargoviste.ro.
Lucrările din fonduri europene de la Spitalul Judeţean Târgovişte sunt întârziate cu câteva luni