În ziua de 31 august 2010, în jurul orei 16:45, Poliția Orașului Pucioasa a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, de M. Liviu, că pe Drumul Județean 712, pe raza comunei Vulcana-Pandele, a avut loc un accident de circulație.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliției Orașului Pucioasa, care a constatat următoarele:
M. Liviu, de 45 de ani, din comuna Brănești, în timp ce conducea o autoutilitară, a acroșat cu partea lateral dreapta pe minora C.A., de 2 ani, care a traversat strada în fugă și fără să se asigure, fiind lăsată nesupravegheată de părinții care se aflau pe cealaltă parte a părții carosabile.
Din accident a rezultat rănirea gravă a minorei, care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Dâmbovița, unde a rămas internată sub observație medicală.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că M. Liviu nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul afișat de acesta fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 184 Cod Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa.