În perioada 30 mai – 05 iunie Şcoala cu clasele I-VIII „Coresi” din Târgovişte va desfăşura o serie de manifestări educative care constituie deja tradiţie pentru şcoală şi comunitate.
În spiritul unei atitudini responsabile pentru o viaţă mai sănătoasă şi o relaţie corectă cu mediul înconjurător, Şcoala cu clasele I-VIII CORESI din Târgovişte organizează şi anul acesta TURUL DE CICLISM aflat la a treisprezecea ediţie.
Partener şi susţinător fidel al acestui eveniment încă de la prima ediţie este Primăria Municipiului Târgovişte, căreia i s-a adăugat anul acesta Radio Minisat.
Acţiunea se desfăşoară cu avizul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, al Direcţiei Judeţene pentru Turism şi Sport şi cu sprijinul Politiei Rutiere Dâmboviţa, al Jandarmeriei Dâmboviţa, al Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa.
Participanţii la TURUL DE CICLISM – elevi, părinţi, profesori, bunici – vor rula pe străzile oraşului în ziua de 30 mai 2012, în intervalul orar 1800-1930 pe traseul: Şcoala cu clasele I-VIII „CORESI” Târgovişte – Bdul I.C. Brătianu – Bdul Regele Carol I- Bdul Mircea cel Bătrân – Str.Calea Domnească – Str.C-tin Brâncoveanu – Bdul Unirii – Str Col.Dumitru Băltăreţu – Bdul I.C. Brătianu- Şcoala cu clasele I-VIII „CORESI” Târgovişte.
Proiectul Educativ de Siguranţă rutieră – ,, TROFEUL CORESI ”- ediţia a XV – a, organizat de Şcoala cu clasele I-VIII Coresi în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie – Serviciul Rutier, cu sprijinul Primăriei Municipiului Tărgovişte, Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, se va desfăşura în Târgovişte în perioada 31 mai- 03 iunie 2012.
Acţiunea este cuprinsă în Calendarul Activităţilor Educative Regionale şi Interjudeţene pe anul 2012 al Direcţiei Generale Învăţământ Preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (pozitia 383) şi în Programul partenerial de prevenire şi combatere a accidentelor rutiere în judeţul Dâmboviţa.
Concursul se va desfăşura conform următorului program:
Vineri 1 iunie 2012
09,oo – 10,oo – deschiderea festivă în Piaţa Tricolorului
10,oo – 10,30 – proba de “Teorie”- Cunoaşterea regulilor de circulaţie-Chestionar
10,45 – 13,3o – proba de concurs -“ Îndemânare în poligon”
15,3o – 18,oo – respectarea regulilor de circulaţie în Parc Şcoală
Sâmbătă 2 iunie 2012
08,30 – 10,30 – probă „Depanarea tehnică a bicicletei”
15,3o – 16,30 – Seminar cu tema: “ Alege Viaţa!”- Parteneriat-Şcoală-Poliţie-Familie-Comunitate-Centrul pentru Prevenirea Criminalităţii Târgovişte
– festivitate de premiere a foştilor elevi membri ai „Patrulei şcolare” participanţi la concursurile naţionale şi interjudeţene
17,30 -18,30 – festivitatea de premiere a concursului
“Trofeul Coresi” adună şi anul acesta participanţi din 16 judeţe ale ţării, echipajele participante fiind câştigătoare ale etapelor judeţene şi participante la întrecerile naţionale de educaţie rutieră.
Să spunem cu toţii ,,STOP ACCIDENTELOR DE CIRCULATIE! VIAŢA ARE PRIORITATE !”.
« Pământul nu aparţine omului, ci, dimpotrivă omul aparţine pământului » acesta este un vechi adevăr pe care l-am înţeles, problema mediului înconjurător fiind o problemă universală, dat fiind faptul că fenomenele de poluare nu cunosc distanţe şi nu ţin seama de nici un fel de frontiere. Pentru noi, ecoeducaţia reprezintă o provocare şi de aceea ne-am propus formarea de atitudini pozitive faţă de natură, faţă de modul de gestionare a resurselor comune atât pentru elevii şcolii, cât şi pentru membrii comunităţii în care trăim.
Ca în fiecare an, Şcoala cu clasele I-VIII Coresi Târgovişte organizează „ Parada pentru Ziua mediului” ce va avea loc în data de 5 iunie 2012, între orele 1000-1200 pe traseul Şcoala cu clasele I-VIII „CORESI” Târgovişte – Bdul I.C. Brătianu – Bdul Regele Carol I- Bdul Mircea cel Bătrân – Piaţa Tricolorului şi retur.