Mesajul inspectorului şef al ISU Dâmboviţa cu ocazia Zilei Pompierilor din România


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> Mesajul inspectorului şef al ISU Dâmboviţa cu ocazia Zilei Pompierilor din România

Mesajul inspectorului şef al ISU Dâmboviţa cu ocazia Zilei Pompierilor din România


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

MESAJUL INSPECTORULUI ŞEF al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa cu ocazia sărbătoririi Zilei Pompierilor din România.

„Aniversată în fiecare an pe 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România ne oferă ocazia de a rememora un episod glorios din istoria naţională – lupta purtată cu 163 de ani în urmă, pe Dealul Spirii, de compania de pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu împotriva numeroasei oştiri otomane, venită să înfrângă prin forţa armelor mişcarea revoluţionară de la 1848.

La trei decenii după acea confruntare, pompierii-artilerişti îşi demonstrau din nou virtuţile ostăşeşti, contribuind la trecerea Dunării de către armata română şi desfăşurarea, cu succes, a Războiului pentru Câştigarea Independenţei de Stat a României. Cu acelaşi devotament şi spirit de sacrificiu, pompierii militari au acţionat şi pe timpul celor două războaie mondiale, pentru apărarea localităţilor şi a populaţiei, prin stingerea incendiilor provocate de bombardamente – unele dintre ele devastatoare, cum au fost cele din august 1943 din Valea Prahovei şi aprilie-august 1944 la Bucureşti sau alte zone ale ţării.

Nobleţea misiunilor umanitare, cu care au fost investiţi pompierii, a fost pusă în evidenţă şi pe timp de pace. Aceasta a presupus asumarea unui risc permanent şi, nu de puţine ori, acesta a fost cel al sacrificiului suprem, îmbogăţind “galeria eroilor” care s-au jertfit pe altarul datoriei pentru salvarea şi ajutorarea semenilor.
La „clasicele” misiuni ale pompierilor, de intervenţie la stingerea incendiilor s-au adăugat, în ultimul timp şi altele, precum participarea la acordarea primului ajutor medical, prin Serviciile Mobile de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare – SMURD.
Serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă de astăzi intervin şi la salvarea persoanelor şi limitarea pagubelor produse de inundaţii sau alte calamităţi, accidente tehnologice sau de altă natură, acoperind practic întreaga gamă a misiunilor umanitare.

La ceas aniversar, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa se prezintă ca o structură flexibilă, modernă şi eficientă în gestionarea intervenţiilor de orice natură, capabilă să asigure un climat de încredere şi siguranţă cetăţenilor, încadrată cu profesionişti ale căror priorităţi sunt apărarea vieţii, a bunurilor şi protecţia mediului.

În acest moment de sărbătoare, îmi exprim convingerea că întreg personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa va dovedi şi pe viitor aceeaşi responsabilitate şi profesionalism şi, împreună cu serviciile voluntare și private de pompieri, va continua, cu aceeaşi maximă seriozitate şi competenţă să asigure protecţia cetăţenilor împotriva incendiilor şi a altor situaţii de urgenţă.

Cu acest prilej aniversar aduc mulţumiri Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean Dâmboviţa, structurilor M.A.I. şi M.Ap.N. din judeţ, tuturor membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, consiliilor locale şi primăriilor judeţului Dâmboviţa, Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa şi O.N.G.-urilor pentru sprijinul acordat şi implicarea în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Aduc, de asemenea, mulţumiri reprezentanţilor din mass-media pentru sprijinul acordat în popularizarea măsurilor de prevenire şi de comportare a populaţiei în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, precum şi pentru transmisiunile şi relatările de la locul evenimentelor, care sperăm să fie şi pe viitor cât mai obiective, astfel ca împreună să formăm un comportament preventiv şi să trezim spiritul civic în rândul cetăţenilor.

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, adresez cele mai calde felicitări întregului personal al I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa, precum şi pompierilor din serviciile publice şi private, urându-le tuturor multă sănătate, putere de muncă şi împliniri alături de familii şi cei dragi şi succes în nobila misiune pe care o desfăşurăm.”
La Mulţi Ani!
colonel Mirel PIETREANU

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:
Articolul are 1.548 vizualizări
Publicat pe 12 septembrie 2011 de eTargoviste.ro

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2024 eTargoviste.ro.
Mesajul inspectorului şef al ISU Dâmboviţa cu ocazia Zilei Pompierilor din România