Percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Dâmboviţa, pentru prinderea membrilor grupării Giuleşti. Suspecţii sunt căutaţi pentru furturi auto


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> Percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Dâmboviţa, pentru prinderea membrilor grupării Giuleşti. Suspecţii sunt căutaţi pentru furturi auto

Percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Dâmboviţa, pentru prinderea membrilor grupării Giuleşti. Suspecţii sunt căutaţi pentru furturi auto


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

Echipe de poliţişti şi procurori derulează, marţi dimineaţă, zece percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, în cadrul unei anchete privind fapte de furt săvârşite de membri ai grupării Giuleşti, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Suspecţii sunt căutaţi pentru săvârşirea de furturi auto. În urma percheziţiilor au fost depistate patru persoane din Bucureşti, respectiv, Dumitru P., de 24 de ani, Adrian S., de 28 de ani, Marius-Claudiu F., de 21 de ani, Ionel-Dorinel L., de 21 de ani.Cei patru sunt suspectaţi de săvârşirea, în perioada aprilie – noiembrie 2010, a mai multor fapte de tâlhărie şi furt, potrivit unui comunicat transmis de Poliţia Română.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 14 spre 15 aprilie 2010, aceştia au pătruns prin efracţie, în timpul nopţii, în incinta unei societăţi comerciale din comuna Mărăcineni, judeţul Argeş. După ce au lovit şi imobilizat agentul de pază, au sustras din bancomatul amplasat într-o anexă a societăţii, 38.300 de lei, valoarea totală a prejudiciului fiind de 55.100 de lei.

O altă tâlhărie a avut loc în noaptea de 4 spre 5 noiembrie 2010, în jurul orei 1.00, când suspecţii au forţat uşa de acces într-o agenţie bancară din localitatea Şomcuta Mare, judeţul Maramureş şi l-au agresat şi imobilizat pe paznicul de serviciu. Suspecţii au încercat să forţeze uşa ATM-ului, dar întrucât a sunat telefonul fix, au părăsit incinta, sustrăgând o unitate centrală de calculator aparţinând agenţiei, precum şi telefonul mobil, sprayul lacrimogen şi butonul de panică mobil, bunuri ce se aflau asupra paznicului.

Altă faptă de tâlhărie a fost săvârşită în noaptea de 11 spre 12 noiembrie 2010, când având feţele acoperite cu cagule, suspecţii au pătruns în sediul unei fabrici din sectorul 6 al Capitalei, au imobilizat pompierul civil de serviciu şi au încercat să sustragă bani din bancomatul amplasat în clădirea de la intrare în incinta fabricii.

Totodată, în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2010, după ce au intrat în sediul unei firme din Râmnicu Vâlcea, acuzaţii au atacat paznicul societăţii, pe care l-au imobilizat şi l-au deposedat de armamentul din dotare, după care au spart bancomatul dispus în clădirea de la pază şi au sustras casetele cu sumele de bani din acesta.

Suspecţii mai sunt acuzaţi şi de două fapte de furt calificat, comise în noaptea de 4 spre 5 noiembrie 2010, când au încercat să sutragă valori din sediul unei agenţii bancare din comuna Bocşa, judeţul Sălaj şi în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2010, când intrat prin efracţie în incinta unei firme din Sibiu, de unde au încercat să sutragă bani din bancomatul situat într-o încăpere de la parterul clădirii.

Suspecţii au fost duşi pentru cercetări la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La percheziţiile de marţi participă echipe formate din poliţişti, procurori şi anchetatori din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale.

Gruparea Giuleşti este specializată în comiterea de furturi şi tâlhării din societăţi comerciale şi din zone unde sunt amplasate ATM-uri, atât în Bucureşti cât şi în alte judeţe ale ţării, precum şi de furturi auot.

Poliţia Română informa anterior că membrii grupării sunt acuzaţi că au pătruns prin efracţie în peste 30 de societăţi comerciale, trei oficii poştale, două bănci şi într-un vagon marfă, fiind suspectaţi de sustragerea a 11 case de bani, spargerea a trei bancomate, precum şi de comiterea a cinci fapte de tâlhărie.

De asemenea, aceştia au fost acuzaţi că sustrăgeau de la autoturisme, bani, tichete valorice, bijuterii din aur, aparate de aer condiţionat, telefoane mobile.

Sursa: Gandul.info

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:
Articolul are 1.481 vizualizări
Publicat pe 19 aprilie 2011 de eTargoviste.ro

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2024 eTargoviste.ro.
Percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Dâmboviţa, pentru prinderea membrilor grupării Giuleşti. Suspecţii sunt căutaţi pentru furturi auto