USL închide teatrul şi pune lacăt sportului!


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> USL închide teatrul şi pune lacăt sportului!

USL închide teatrul şi pune lacăt sportului!


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

Teatrul Tony Bulandra TargovisteTeatrul Municipal Târgoviște este la un pas de desființare, iar Clubul Sportiv își închide porțile de la 1 iulie, după ce consilierii USL, susținuți de Tudorică Răducanu, de la Partida Romilor, ales însă pe lista PDL, au tăiat la jumătate finanțarea pentru aceste instituții! Primarul Gabriel Boriga a vorbit astăzi despre această situație fără precedent, o mizerie politică, după cum a catalogat-o în două cuvinte.

Teatrul Municipal, băgat în ilegalitate

Legea prevede că, pentru a funcționa, o instituție teatrală trebuie să aibă cinci premiere într-un an, iar la Târgoviște a fost tăiată finanțarea pentru trei astfel de spectacole, așa că Teatrul Municipal va intra în ilegalitate și va fi la un pas de desființare. De la 1 iulie 2013, nu vor mai fi bani pentru niciun eveniment teatral, nici la secția principală, nici la cea pentru copii.

De asemenea, nu au fost prevăzute fonduri în bugetul pentru anul în curs nici pentru Zilele Cetății, Crizantema de Aur sau ”Moș Crăciun sosește în oraș”. Și nu sunt singurele activități culturale scoase din program! Vor suferi și copiii, care nu se mai pot bucura de Festivalul Păpușilor Vii, iar tinerii nu vor mai avea parte de spectacole ”Cooltura Urbană”.

Toate acestea în condițiile în care președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, în același timp președinte al PSD și copreședinte USL Dâmbovița, susține de fiecare dată când are ocazia că se luptă pentru ca Târgoviștea să devină capitala culturală a viitoarei Regiuni Sud. Păi, cu ce să luăm fața Piteștiului sau Ploieștiului? Cu un teatru care nu are bani pentru spectacole în premieră sau cu festivaluri tăiate de la finanțare?

Clubul Sportiv pune lacăt pe ușă

Tot până la 1 iulie vor ajunge banii alocați și pentru Clubul Sportiv, care va fi nevoit apoi să pună lacăt pe ușă. Nicio secție, indiferent de rezultatle obținute până acum, nu face excepție. Cei 250 de sportivi și 18 antrenori vor fi trimiși acasă. De asemenea, de la 1 iulie, se va închide și bazinul de înot din Micro III, fiindcă nu s-au alocat fonduri pentru energie electrică, gaze și substanțe de filtrare a apei.

”Voi trimite o scrisoare primului ministru al României, ministrului Culturii și celui al Sporturilor, prin care îi voi informa despre această situație dezastruoasă în care se află municipiul Târgoviște din punct de vedere al artei și al sportului.

Timp de cinci ani, ca primar, am găsit resurse să cresc atât bugetul pentru investiții, cât și cel pentru teatru și sport. Același lucru l-am făcut și anul acesta, numai că USL și Partida Romilor au făcut dreptate până la capăt. Au spus adio culturii și sportului”, a declarat Gabriel Boriga.

sursa: incomod-media.ro

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2017 eTargoviste.ro.
USL închide teatrul şi pune lacăt sportului!