Un câine rămas pe o bucată de gheaţă în albia râului Ialomiţa, în municipiul Târgovişte, a fost salvat de către pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, după o acţiune care a durat o jumătate de oră.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, câţiva pescari au văzut câinele în dificultate şi au încercat să salveze animalul care risca să cadă în apa rece. Constatând că nu-l pot salva, au sunat la Serviciul Unic de Urgenţă 112 pentru a cere ajutorul pompierilor militari.
„Animalul a rămas blocat pe o bucată de gheaţă lângă unul dintre pilonii unui pod peste râul Ialomiţa de la ieşirea din Târgovişte. Distanţa până la mal era destul de mare, iar pescarii care l-au văzut şi-au dat seama că nu-l pot salva, astfel încât au sunat la Serviciul Unic de Urgenţă 112. Pompierii militari au intervenit şi, după o jumătate de oră şi cu ajutorul unei scări, căţelul a fost adus în siguranţă la mal”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, maiorul Eduard Telea.
Aceasta este a doua misiune de acest gen din ultima săptămână, după ce, la sfârşitul anului trecut, alt câine rămas captiv într-o ţeavă de scurgere a fost salvat de către lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.