ION PÂRGARU, candidatul USL pentru Camera Deputaţilor – Colegiul 4 Târgovişte!


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> ION PÂRGARU, candidatul USL pentru Camera Deputaţilor – Colegiul 4 Târgovişte!

ION PÂRGARU, candidatul USL pentru Camera Deputaţilor – Colegiul 4 Târgovişte!


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

Negociator principal pentru România în vederea reinstituirii şi apoi a permanentizării Clauzei Naţiunii celei mai Favorizate din partea SUA; negociator şi semnatar la Marakesh pentru obţinerea statutului României de membru originar al Organizaţiei Mondiale a Comerţului; membru al Academiei Europene de Management de la Bruxelles, Ministru Secretar de Stat, coordonator al activităţii de comerţ exterior a României, Consilier diplomatic şi Secretar economic la Ambasada României la Washington şi la Consulatul General din Montreal, Canada; Deputat în Parlamentul României; Preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Profesor asociat, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, ASE Bucureşti, Decan la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii “Titu Maiorescu”, Profesor universitar dr., Facultatea de Chimie Industrială – Politehnica, Bucureşti şi multe altele… Acesta este, în câteva cuvinte, Ion Pârgaru. O viaţă de poveste! Un destin mai puţin obişnuit… Un om mai puţin obişnuit, într-o permanentă competiţie şi încleştare, în primul rând, cu sine, cu ţinte mereu mai greu de atins! A plecat din Tismana Gorjului, pe lungul drum în lumea largă, al comerţului şi diplomaţiei pentru România… Ţinută impecabilă de gentleman, punctualitate englezească, privire impenetrabilă, aspect uşor robotizat, protocolar! Nuanţele i se citesc doar la o privire foarte atentă. Numai sclipirea din ochi îi trădează emoţiile şi căldura. Am asistat la un asemenea moment… Duritatea din privirea negociatorului cade în clipa în care fiica sa cea mare vine şi îi sare de gât. Scena este aproape ireală. „Sărut-mâna, tăticule!” îi topeşte gheaţa din privire. Durerea pierderii mamei sale, mult prea devreme, a ascuns-o adânc şi o poartă cu sine pe acolo pe unde îl poartă viaţa… Dincolo de funcţii, de întâlniri cu şefi de state şi guverne, de Bill Clinton sau preşedintele Chinei, de Clauza Naţiunii celei mai Favorizate, rămâne tatăl şi bunicul… Ion Pârgaru!

L-am reîntâlnit la Decanatul Universităţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti, după mulţi ani… Acelaşi ritm trepidant, o altă ambianţă, un alt decor… Freamătul vieţii studenţeşti, du-te, vino pe culoarele universităţii, sesiune de examene, doctoranzi, telefoane… În acest context, am discutat îndelung, am încercat să desluşim momente din şi despre viaţă, despre relaţiile de la Gorj, cu Mischie, cu partidul, cu politica, despre Masonerie şi Parlament, despre conul de umbră în care se află în politică, despre starea economiei româneşti, despre ce rămâne de făcut pentru o posibilă ieşire din criza economică, într-un amplu interviu cu profesorul universitar doctor Ion Pârgaru…

La pescuit de… broaşte şi şerpi

Rep.: … Născut în miez de vară,  la Tismana…

I.P.: Am venit pe lume, într-o zi de vară, puţin trecut de mijlocul lui iulie 1948… la Tismana, unde doru’ are rădăcină pivotantă, aşa cum spune fostul meu coleg de şcoală Milu Popescu! Şi nu te poţi dezlipi de Tismana, oricât ai vrea… şi oriunde te-ar duce viaţa… Am fost zilele trecute la cimitirul de acolo… Am stat îndelung şi am privit în zare, cu gândurile către alte timpuri… departe, înspre copilărie. Priveam la toate câte s-au schimbat în timp şi pe care nu le mai regăsesc azi. Mi se perindau prin minte imagini de copil, când mergeam cu vacile pe luncă, desculţ, cu toate giumbuşlucurile şi năzdrăvăniile vârstei, când stăteam cu gura căscată şi ascultam la poveştile bătrânilor. Era unu’ Ciurică, nu-mi mai aduc aminte cum îl chema, dar aşa i se zicea… făcuse primul război mondial şi povestea de bătăliile cu nemţii, de încleştările alea la baionetă. Şi spunea că nemţii erau nişte zdahoni, înalţi şi puternici… şi când s-a trezit cu neamţu’ în faţă, el, o palmă de om, i-a arătat umil mâna cu patru degete ridicate… o fi înţeles neamţu’ că el avea patru copii acasă, că l-a agăţat de haină cu baioneta şi l-a dat în spate, l-a făcut scăpat… Din poveştile lui de pe front, nemţii nu erau aşa haini, şi nici nu au dat dovadă de atâta cruzime, precum s-a spus…

Rep.: Ştiu că aţi avut un cult pentru mama dumneavoastră!

I.P.: Mergeam cu mama la biserică mereu… am iubit-o enorm pe mama, am divinizat-o! Cu toate că tata era mare membru de partid, am crescut cu credinţă în Dumnezeu… Şi el, în Joia Paştilor, cânta prohodul în biserică, cu un alt mare membru de partid… Nu aveau teamă că li s-ar întâmpla ceva…

Rep.: Spuneaţi că nu mai este Tismana de odinioară… Nostalgii?!

I.P.: Doamne! Câte s-au schimbat! S-au dus pâlcurile de salcâmi, arinii de pe malurile râului… cele două mori, una era în capu’ săliştii noastre, alta, mai la vale… mai mergeam şi la pescuit când şi când, reuşeam să prind câte o broască, vreun şarpe… mai rar vreun peşte. Dar eram noi, copiii… Ascultam cum se făceau schimburile de cântece bisericeşti între maici şi dascălu’ din sat… Îmi amintesc de Titel Nicolcioiu, ce voce avea!

În horă, agăţat de fusta mamei…

Rep.: Cum era Ion Pârgaru în copilărie?

I.P.: Orice trecere prin Tismana îmi mai aduce în faţa ochilor câte o imagine pe care nu credeam să o mai am în minte… Într-o zi, eram ca de obicei, cu vacile, şi a trecut pe luncă o doamnă minionă. Cum am văzut-o eu, aşa, din spate, mi s-a părut că era un copil şi nu ştiu ce i-am spus, în orice caz o mare obrăznicie… ce mai am fost… nepoliticos, puţin spus! Când s-a întors spre mine şi mi-a zis că mă pârăşte mamei, nu numai că am văzut pe cine am jignit, dar mi s-a făcut o ruşine… că nu mai ştiam cum să cer iertare… Eram tare răsfăţat de mama, o iubeam atât de mult că nu mă mai dezlipeam de ea… pentru mine era o sfântă… Tata era şef de sector forestier şi la noi în casă, în curte se mai făceau chefuri cu lăutari, se juca, se lua hora-nainte… Lăutarii cântau la mijloc şi eu mă ţineam după mama în horă, agăţat de fusta ei… Atunci, am început să urăsc acordeonul, şi lăutarii, mi se părea că mi-o iau pe mama de lângă mine… Abia mai târziu, la şcoală, l-am îndrăgit. Unul dintre colegii mei de clasă cânta dumnezeieşte la acordeon…

Rep.: Primii ani de şcoală?!

I.P.:Am început să scriu, înainte de a merge la şcoală. Mă învăţase tata şi un vecin, care era şi tâmplar, şi frizer, şi ţin minte, mai avea şi un iepure… ei îmi aduceau creioane şi caiete. Când am intrat la şcoală, în clasa I-a, mă plictiseam îngrozitor cu liniuţele şi bastonaşele… O aveam învăţătoare pe Anica Cocârlă, o femeie deosebită… avea 93 de ani când a murit. La sfârşitul clasei a I-a, am primit de la ea, pentru premiul I, o carte de poveşti – „Făt Frumos Mărgean”. În vacanţă, m-a luat tata la Apa Neagră – era director la IFET, de-acum. Acolo, în bibliotecă, am văzut „Emilian Pugaciov”, în trei volume, mari şi groase. Mi-a plăcut mie cartea aia şi atâta l-am sâcâit până mi-a cumpărat-o. Toată vacanţa, n-am făcut altceva, am citit cartea aia. La începutul anului şcolar, m-a întrebat învăţătoarea: „Ei, ai citit cartea de poveşti?” A răspuns bunica în locul meu: „A citit-o, a citit-o!” Tonul ei nu cred, nici azi, că a convins-o pe doamna Cocârlă…

Rep.: Şcoala era altfel atunci. Erau grele examenele de absolvire a ciclului I?

I.P.: Se făcea şcoală, nu glumă… Dar aşa de repede au trecut anii de şcoală primară… La absolvirea clasei a IV-a, am dat examen şi la aritmetică nu am făcut problema prin metoda care ni se predase. M-au scos la tablă şi a trebuit să le arăt cum am ajuns la soluţia mea…

Rep.: Cel mai greu an de şcoală?

I.P.: Cel mai puţin mi-a plăcut clasa a III-a. Murise mama şi a trebuit să muncesc vara aia la pepinieră pentru „extraordinara” sumă de 1,5 lei pe zi, cât un Kg. de mălai. În fiecare primăvară şi toamnă se plantau puieţi de fagi, stejari, platani… era plăcut în practică, adunam ghindă, jir, castane… era o activitate care aducea venituri şcolii – nu ştiam noi cum se cheltuiau!

Rep.: Momentul pierderii mamei a fost unul greu… poate prea greu pentru copilul răsfăţat şi atât de legat sufleteşte de mamă…

I.P.: Pierderea mamei a fost, poate cel mai tragic, cel mai greu moment al vieţii mele… problema mea cu ochii de atunci datează… când a murit mama, în braţe, la mine… Eram în clasa a treia…. Cred că m-am maturizat atunci… prea devreme! Retrăiesc şi astăzi, cu aceeaşi intensitate, ziua aceea în care am pierdut-o pe mama…

… Desculţ, de când se topea zăpada, până dădea prima ninsoare…

Rep.: Primele impresii din clasa a V-a?

I.P.: Ciclul II, după clasa a IV-a, a fost ceva cu totul nou. Profesori noi, primele teze la geografie, botanică… Ţin minte profesorul Axente Crăciunescu, de geografie, era formidabil. Desena harta Euro-Asiei din memorie, cu toate golfuleţele, cu fiecare detaliu, perfect!

Rep.: Şi prima teză?

I.P.: Prima mea teză am dat-o la botanică. Pentru caietul de teză folosisem nişte coperţi mai vechi. Când a venit profesorul cu tezele corectate, caietul meu era deasupra… „O teză excepţională, păcat de copertă!” a spus… Altele nu aveam! Umblam desculţ de când se topea prima zăpadă, până dădea prima ninsoare! Tot desculţ am început să joc şi fotbal. Am jucat cu fotbalişti care au ajuns în divizia A – Ion Ionescu, de exemplu. Ei, fotbaliştii, lucrau la gară… Tot în perioada aia am învăţat şi să joc, şi să dansez… Ne veniseră şi profesori noi, de la Bucureşti… Antonie Neamţu, Mitică Ciobanu… Trebuie să spun o întâmplare povestită de primul dintre ei! „Când treceam pe stradă, o consăteancă îmi tot spunea bj, bj… Nu pricepeam ce vrea să însemne bj. Am oprit-o într-o bună zi şi am întrebat-o direct. Cu cel mai natural aer din lume, mi-a explicat că aşa auzise ea că se spune la Bucureşti – bj, bj… În fapt, era vorba de… Bonjour! Bonjour!” În altă ordine de idei, profesorul de română, văzând că am terminat aproape toate cărţile din biblioteca şcolii, mi-a dat să citesc „Oblomov” şi să-i fac recenzia. Doamne! Ce plictisitoare mi s-a părut atunci! Dar am citit-o şi i-am făcut şi recenzia… Mai târziu, am apreciat literatura rusă, cu bogăţia de trăiri… Sentimentali, ruşii!

Prima porţie de tort, la doamna Vodislav, acasă!

Rep.: Au trecut anii de şcoală primară şi, iată-vă intrat la liceu…

I.P.: Am venit la liceul teoretic de la Târgu Jiu. Am intrat cu cea mai mare medie, egală cu cea a fiului profesoarei de franceză. Şi, uite-aşa, profesoara Golumbovici a luat clasa mea, să vadă cine-i „moftangiul” care a îndrăznit să aibă aceeaşi medie de admitere la liceu cu a fiului ei. Mă asculta tot timpul. Nu ştiam o boabă… La Tismana nu mai făcusem franceză. Şi nu mi-a prins rău această examinare la fiecare oră. După primul trimestru, oricum, îi depăşisem pe toţi… Era şi o întrecere cu mine însumi, dar, cred că am avut şi o înclinaţie către limbile străine…

Rep.: Din CV-ul dumneavoastră rezultă că stăpâniţi şase limbi străine. Cu siguranţă, dincolo de această dorinţă de autodepăşire, este vorba şi despre o abilitate către limbile străine…

I.P.: În liceu, nu am făcut decât franceză şi rusă. Şi am avut parte de profesori foarte buni. La rusă am avut ca profesoară o doamnă extrem de fină… Băieţii o tot necăjeau să le spună despre puşti, mitraliere… Şi le-a dat să înveţe o poezie cu toate chestiile astea, ca să îi înveţe minte! În ultimul an de liceu, a venit doamna Turceanu la franceză – spaima tuturor elevilor. Toţi băieţii îi făceau curte – era tânără, frumoasă, nu-i văzuseră verigheta – şi ea era măritată şi avea şi copil mic… O ştiu generaţii de elevi… acum s-a pensionat. Ah! Am mai făcut şi latină, cu doamna Clementina Manolescu, cea mai exigentă profesoară. Nu mă mai primea în prima parte a orei, când asculta, pentru că suflam. Mă primea la predarea lecţiei noi şi făcea cu mine fixarea cunoştinţelor. După prima teză la latină, mă programa separat, pentru că făceam înainte subiectele şi le dădeam colegilor, abia apoi lucrarea mea. Am avut parte de profesori de elită. La geografie, am avut-o pe doamna Vodislav. Prima porţie de tort din viaţa mea, la ei în casă am mâncat-o. Eu eram la internat şi m-a invitat o dată la ei acasă, nu mai ştiu cu ce ocazie. Mi-a pus în farfurie o bucată imensă de tort. Nu mai mâncasem până atunci aşa ceva… M-am străduit şi am mâncat-o pe toată…

Citeşte tot articolul!

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

"ION PÂRGARU, candidatul USL pentru Camera Deputaţilor – Colegiul 4 Târgovişte!" - 4 comentarii

  1. ION PÂRGARU, candidatul USL pentru Camera Deputaţilor … | Lista Firmelor TopDirector.info spune:

    […] sursa: ION PÂRGARU, candidatul USL pentru Camera Deputaţilor … VN:F [1.9.20_1166]asteptati…Rating: 0.0/10 (0 votes […]

  2. LILIANA spune:

    Acest OM are toate calitatile si este foarte destept are cunostiinte foarte multe in domeniul comertului exterior.Este bun si valoros pentru politica romaneasca.
    Mult succes,Dumnezeu sa va ajute.

  3. Valentin spune:

    L-am intalnit pe domnul Pargaru miercuri in cartierul Balaban, mi-a facut placere sa il cunosc dar in acelas timp mi-a lasat o impresie placuta, pare un om bun.

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2024 eTargoviste.ro.
ION PÂRGARU, candidatul USL pentru Camera Deputaţilor – Colegiul 4 Târgovişte!