Vineri 01 iunie 2011, Penitenciarului Mărgineni a organizat o serie de activităţi specifice pentru marcarea „Zilei internaţionale a copilului” în cadrul proiectului ”Liber la copilărie”.
Prin activitățile desfășurate cu ocazia acestei zile, s-a urmărit ca minorii aflați în penitenciar să descopere sau să își reamintească semnificația acestei zile speciale, iar prin implicarea partenerilor sociali în derularea activităților planificate s-a avut ca scop antrenarea minorilor în contexte educaționale cât mai agreabile.
Pentru „Ziua internaţională a copilului” minorii au participat activ şi afectiv la mai multe activități dintre care enumerăm: vizitarea unui obiectiv cultural – Muzeul de istorie, organizarea unui concurs tematic de desen, vizionarea unui film cu temă adecvată sărbatorii, urmat de o dezbatere privind însemnătatea zilei de 1 Iunie, participarea la o competiție de tenis de masă și la un spectacol muzical.
Din perspectiva intervenţiei educative, psihologice şi sociale, intervenţia recuperativă destinată acestei categorii reprezintă o prioritate care necesită activităţi şi metode de lucru specifice, integrate într-un demers recuperativ adaptat particularităţilor psihosomatice şi nevoilor de dezvoltare individuală.