Primarul din Aninoasa Dâmboviţa oferă recompensă persoanelor care îi denunţă pe cei ce dau foc vegetaţiei uscate


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> Primarul din Aninoasa Dâmboviţa oferă recompensă persoanelor care îi denunţă pe cei ce dau foc vegetaţiei uscate

Primarul din Aninoasa Dâmboviţa oferă recompensă persoanelor care îi denunţă pe cei ce dau foc vegetaţiei uscate


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

Primarul din localitatea Aninoasa, judeţul Dâmboviţa, a spus că oferă 1.000 de lei recompensă localnicilor care îi denunţă pe cei care dau foc vegetaţiei uscate de pe terenurile agricole, banii fiind puşi la dispoziţie de un bărbat a cărui gospodărie a fost în pericol să fie distrusă de un incendiu.

Potrivit primarului comunei dâmboviţene Aninoasa, Constantin Maricescu, odată cu încălzirea vremii, numărul arderilor necontrolate a crescut considerabil, iar în fiecare zi o maşină a primăriei, dotată cu megafoane, merge pe străzile din localitate informându-i pe localnici despre consecinţele incendiilor de vegetaţie uscată.

„Ideea acestei recompense mi-a venit după ce în fiecare an, atât primavera cât şi toamna, au loc în localitatea Aninoasa sute de arderi necontrolate care au distrus livezi, vii şi au pus în pericol gospodăriile cetăţenilor. Oferim 1.000 de lei recompensă localnicilor care îi denunţă pe cei care incendiază vegetaţia uscată de pe terenurile agricole. Sunt exasperat de numărul mare de arderi necontrolate şi sper ca în acest mod să putem reduce numărul incendiilor de vegetaţie. Banii destinaţi acestei recompense sunt oferiţi de un localnic a cărui gospodărie a fost la un pas să fie distrusă de un incendiu de vegetaţie în urmă cu o săptămână”, a declarat Constantin Maricescu.

El a precizat că cei 1.000 de lei reprezintă suma totală care va fi dată localnicilor ce vor face denunţuri.O parte dintre localnici spun că nu era nevoie de recompense, ci doar de mai multă educaţie şi spirit civic, în timp ce alţii au primit cu încredere ideea primarului şi spun că vor încerca să primească banii promişi.

Reprezentanţii Inspctoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa au dat până în prezent aproximativ 30 de amenzi persoanelor prinse că incendiază vegetaţia uscată de pe terenurile agricole.

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit la 21 de arderi necontrolate, pe o suprafaţă de 123 de hectare de vegetaţie uscată şi 14 hectare de pădure.

Sursa: Mediafax.ro

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2017 eTargoviste.ro.
Primarul din Aninoasa Dâmboviţa oferă recompensă persoanelor care îi denunţă pe cei ce dau foc vegetaţiei uscate