15 percheziţii pentru identificarea şi cercetarea unor persoane suspecte de activităţi ilicite privind producţia şi comercializarea de băuturi alcoolice


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> 15 percheziţii pentru identificarea şi cercetarea unor persoane suspecte de activităţi ilicite privind producţia şi comercializarea de băuturi alcoolice

15 percheziţii pentru identificarea şi cercetarea unor persoane suspecte de activităţi ilicite privind producţia şi comercializarea de băuturi alcoolice


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

15 percheziţii pentru identificarea şi cercetarea unor persoane suspecte de activităţi ilicite privind producţia şi comercializarea de băuturi alcoolice.

În data de 14 octombrie 2011, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, şi în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Tribunalul Dâmboviţa au fost efectuate 15 percheziţii la sediile şi punctele de lucru a 10 societăţi comerciale, ai căror administratori sunt suspectaţi de activităţi ilicite în domeniul producerii, îmbutelierii şi comercializării ilegale de alcool, băuturi alcoolice şi vinuri.

Percheziţiile au fost efectuate de poliţişti din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Dâmboviţa, Prahova şi Buzău, şi Direcţiei de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, fiind efectuate pe raza judeţelor Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi municipiului Bucureşti.

Cu această ocazie a fost identificată o instalaţie de producere alcool neautorizată, care nu era asigurată şi sigilată corespunzător, putând fi folosită la producţia ilegală de alcool, o diferenţă în minus de aproximativ 50 000 litri alcool şi băuturi alcoolice, faţă de documantele financiar contabile.

Totodată, au fost identificate 1 200 000 litri vin vrac şi 10 000 sticle îmbuteliate cu vin pentru care nu se deţineau documente legale de provenienţă, precum şi cantitatea de 360 000 kg cereale, ce putea fi folosită ca materie primă pentru producţia ilegală de alcool.

Se estimează un prejudiciu creat bugetului de stat în cuantum de aproximativ 500 000 euro, reprezentând accize, TVA şi impozit pe profit sustrase.

În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală ( art. 9 din Legea 241/2005), producere şi deţinere de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal autorizat sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate, marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 200 litri băuturi spirtoase (art.296 din Legea 571/2003).

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2017 eTargoviste.ro.
15 percheziţii pentru identificarea şi cercetarea unor persoane suspecte de activităţi ilicite privind producţia şi comercializarea de băuturi alcoolice