Prevenirea furtului din masini la Targoviste


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> Prevenirea furtului din masini la Targoviste

Prevenirea furtului din masini la Targoviste


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

În ziua de 05.07.2010, în jurul orei 08:00, în mun. Târgoviște, polițiștii au fost sesizați că unei persoane i-a fost spart autoturismul în următoarele împrejurări:

U. Ion, din municipiul București, în noaptea de 3 / 4 iulie 2010, și-a lăsat parcat autoturismul pe strada Căpitan Andreescu, unde autori necunoscuți i-au sustras o borsetă în care se aflau documente de identitate personale, documente ale autoturismului și un telefon mobil, pe care partea vătămată le lăsase la vedere.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat că furtul s-a produs prin forțarea încuietorii ușii stânga față a autoturismului în cauză.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208, 209 C.p. și se fac cercetări pentru descoperirea autorilor și tragerea lor la răspundere penală.

Pentru a preîntâmpina comiterea unor asemenea fapte, vă prezentăm câteva cauze şi condiţii care le favorizează:
– neglijenţa posesorilor de autovehicule, cu ocazia parcării şi asigurării acestora;
– în multe cazuri, posesorii de autoturisme le parchează în locuri neamenajate, nepăzite şi neiluminate ceea ce favorizează activitatea hoţilor;
– aici se încadrează şi posesorii „care uită” la vedere în interiorul maşinii lucruri tentante, ca: genţi tip „Diplomat”, telefoane mobile, aparatură electronică, poşete de damă;
– sunt situaţii în care autoturismele sunt lăsate descuiate şi chiar cu cheile în contact ori, datorită unor defecţiuni sunt lăsate perioade îndelungate de timp în diferite locuri de unde pot fi tractate sau dezmembrate;
– încrederea acordată de unii posesori de autovehicule faţă de persoane necunoscute;
– nedotarea autoturismului cu dispozitiv antifurt;
– nu trebuie uitat că orice sistem electronic de alarmare nu poate fi decât binevenit sau dacă nu trebuie folosit un sistem de blocare al uşilor cu chei neconvenţionale.

Pentru prevenirea acestor evenimente nedorite, recomandăm posesorilor de autoturisme:
– contactarea firmelor specializate în comercializarea şi instalarea de sisteme de alarmare, antifurt, pe autoturisme, în vederea cumpărării unor asemenea sisteme care odată activate descurajează infractorii şi realizează siguranţa autoturismelor;
– asigurarea autoturismelor prin încuierea uşilor;
– a nu se lăsa în autoturism obiecte personale, şi nici cele ale autoturismului, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
– ca proprietarii de autoturisme atunci când părăsesc autoturismul, să nu lase la vedere, în interiorul acestora, obiecte de valoare care atrag interesul din partea hoţilor din autoturisme, exemplificând în acest sens: genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip „Diplomat”, aparatură electronică, etc.;
– ca autoturismele să fie parcate numai în locuri bine iluminate, în locuri unde pot fi observate în permanenţă de către proprietari, nu în locuri dosnice, în locuri izolate din punct de vedere al traficului de persoane;

NU UITAŢI !!!
Spărgătorii vor profita de fiecare clipă care o manifestaţi prin neglijenţa în ceea ce priveşte siguranţa autoturismului dumneavoastră, dar mai mult interes în protecţia bunurilor ce le deţineţi, vă scuteşte de neplăceri.

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:
Citeşte alte articole despre: ,
Articolul are 1.342 vizualizări
Publicat pe 5 iulie 2010 de eTargoviste.ro

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2017 eTargoviste.ro.
Prevenirea furtului din masini la Targoviste