Petru Fabian cercetat pentru evaziune fiscală la Târgovişte


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> Petru Fabian cercetat pentru evaziune fiscală la Târgovişte

Petru Fabian cercetat pentru evaziune fiscală la Târgovişte


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

Prejudiciul adus de Tonico General Com se ridică la peste 3 mil. euro. Petru Fabian a fost din nou trimis în judecată pentru că a introdus în contabilitate peste 180 de facturi fictive.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Ploieşti au descoperit, din nou, prejudicii cauzate statului la firma S.C. TONICO GENERAL COM S.R.L administrată de Petru Fabian. De această dată, paguba se ridică la un total de 11.526.502 lei, faţă de cel din anul 2005, care a fost de 2.271.767 lei.
Procurorii anticorupţie au hotărât trimiterea în judecată a lui Petru Fabian, administrator la S.C. TONICO GENERAL COM S.R.L. Târgovişte şi a Mihaelei Alina Oneaţă, administrator şi director economic al aceleiaşi societăţi, pentru două infracţiuni de evaziune fiscală.

Potrivit rechizitoriului, în perioada iulie – octombrie 2005, cei doi administratori ai S.C. TONICO GENERAL COM S.R.L. Târgovişte, societate ce are ca obiect de activitate fabricarea băuturilor alcoolice, au evidenţiat în contabilitatea firmei că au achiziţionat cantitatea de aproximativ 1,8 milioane de litri de băuturi alcoolice pe baza a 80 de facturi fiscale emise în numele unui furnizor fictiv, pentru a da o aparenţă de legalitate cantităţii de alcool pur pe care au comercializat-o. Totodată, în perioada decembrie 2004 – octombrie 2005, administratorii au evidenţiat în contabilitatea aceleiaşi firme cheltuieli fictive pe baza a 185 de facturi fiscale emise în numele a trei furnizori fictivi în care au consemnat date nereale referitoare la achiziţia unor produse şi servicii precum băuturi alcoolice, mere industriale şi lucrări de reparaţii. Prejudiciul total cauzat bugetului statului este de 11.526.502 lei, adică aproximativ 3.179.900 euro, reprezentând accize, impozit pe profit şi TVA. „Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor şi au chemat în judecată S.C. TONICO GENERAL COM S.R.L. ca persoană responsabilă civilmente”, se specifică în comunicatul DNA.

Petru Fabian a mai fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA, alături de funcţionari din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dâmboviţa, în luna decembrie 2009. Atunci, prejudiciul cauzat în dauna bugetului de stat prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici a fost de 2.271.767 lei (valoarea bunurilor nesechestrate şi vândute ulterior de S.C. SORPAU S.R.L. Târgovişte, fără ca valoarea să fie virată la bugetul de stat – 1.046.887 lei şi valoarea băuturilor alcoolice vândute de sub sechestru fără respectarea procedurilor legale -1.224.880 lei).

Cantitatea de 930.492 de litri de băuturi alcoolice în valoare de 1.224.880 lei, aflate sub sechestru, a fost vândută începând cu data de 23 aprilie 2003 către S.C. TONICO GENERAL COM S.R.L. Târgovişte, societatea controlată de Fabian Petru. Iar un administrator al SC SORPAU SRL Târgovişte a întocmit 35 facturi fiscale la solicitarea lui Fabian Petru, pe care le-a preluat în numele societăţii cumpărătoare fără a se asigura că suma rezultată din vânzare fusese virată la bugetul de stat în conformitate cu procedura de vânzare a bunurilor sechestrate.

Sursa: http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2011-06-30/Nou+dosar+de+evaziune+fiscala+cu+alcool,+la+Targoviste

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:
Articolul are 2.067 vizualizări
Publicat pe 30 iunie 2011 de eTargoviste.ro

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2017 eTargoviste.ro.
Petru Fabian cercetat pentru evaziune fiscală la Târgovişte