În data de 15 mai 2011, în jurul orelor 19:30, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, Biroul de Ordine Publică pentru Mediul Urban, în timp ce executau serviciul de patrulare, au surprins în flagrant pe numitul V. Dumitru, de 48 de ani, din comuna Răcari, sat Mavrodin, în timp ce încerca să sustragă bunuri din semiremorca unui tir parcat pe strada Petru Cercel din municipiul Târgovişte.
Asupra acestuia, într-un sac, au fost găsite mai multe subansamble auto, ce fuseseră sustrase din semiremorcă.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin Parchet.