Arestaţi preventiv pentru infracţiunea de furt calificat


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> Arestaţi preventiv pentru infracţiunea de furt calificat

Arestaţi preventiv pentru infracţiunea de furt calificat


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

În baza datelor şi informaţiilor deţinute, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa au documentat activitatea infracţională a 5 persoane, care în perioada 23-25 aprilie, au pătruns în locuinţa numitului R. Gheorghe, din comuna Şotânga, sat Teiş, de unde au sustras mai multe bunuri.

În perioada 23-25 aprilie 2011, numiţii  G. Gabriel, de 42 de ani  M. Sandu, de 32 de ani, ambii din comuna Brazi, judeţul Prahova şi S. Nicolae, de 23 de ani, I. Ionuţ, de 21 de ani şi G. Marius, de 20 de ani, toţi din comuna Răzvad au pătruns în locuinţa numitului R. Gheorghe, de unde au sustras mai multe bunuri.

Urmare a activităţilor de verificare şi cercetare, în data de 05.05.2011, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Judecătoria Târgovişte poliţişti de investigaţii criminale şi  ordine publică, sprijiniţi de lucrători din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă  Dâmboviţa şi I.P.J Prahova au efectuat percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor, în urma cărora o parte din bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite părţii vătămate, iar  4 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Târgovişte pentru cercetări, fiind reţinute pe bază de ordonanţă de reţinere pe 24 de ore.

În urma probatoriului administrat în cauză, pe numele numiţilor M. Sandu şi G. Marius,  Judecătoria Târgovişte a emis mandat de arestare preventivă pe 29 de zile, pentru săvârşirea  infracţiunii de furt calificat.

Cei în cauză  au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Dâmboviţa.

Totodată, faţă de numiţii S. Nicolae, de 23 de ani  şi I. Ionuţ, de 21  de  ani,  instanţa a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentarii întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2024 eTargoviste.ro.
Arestaţi preventiv pentru infracţiunea de furt calificat