În data de 02 mai 2011, în intervalul orar 12:00-14:00, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, Biroul de Investigaţii Criminale, au executat o acţiune pe linie de mandate, ocazie cu care au depistat pe numitul R. Adrian, de 25 de ani, din municipiul Târgovişte, faţă de care Judecătoria Târgovişte a emis mandat de executare a pedepsei închisorii , pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis.
De asemenea, în intervalul orar 10:00-14:00, lucrători din cadrul Poliţiei Comunale Tărtăşeşti şi Postului de Poliţie Ciocăneşti, au organizat şi executat o acţiune pe linie de mandate, ocazie cu care au depistat pe numitul D. Ionuţ, de 24 de ani, din comuna Ciocăneşti, care avea de executat o pedeapsă de 1 an şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Aceştia au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.