În zilele de 20 februarie 2011, în jurul orelor 01:30, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, în timp ce executau serviciul de patrulare pe raza municipiului, au surprins în flagrant 2 persoane în timp ce încercau să sustragă combustibil dintr-un autoturism.
La apariţia organelor de poliţie, cele două persoane au abandonat două bidoane din plastic şi furtunul din plastic folosite la sustragerea de combustibil şi au încercat să părăsească zona cu ajutorul unui autoturism, însă au fost imobilizaţi de poliţişti şi conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Târgovişte.
Poliţiştii au procedat la identificarea acestora în persoana numiţilor N. Dan şi M. Petre, ambii din municipiul Târgovişte.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin Parchet.