Actiuni desfasurate de politia din Gaesti

Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> Actiuni desfasurate de politia din Gaesti

Actiuni desfasurate de politia din Gaesti

(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

În zilele de 15 şi 16 februarie 2011, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, au organizat şi executat o acţiune pe linia respectării legislaţiei privind colectarea, depozitarea şi valorificarea deşeurilor şi a materialelor reciclabile.

Poliţiştii au procedat la verificarea unei societăţi comerciale de pe raza comunei Crângurile, ocazie cu care au constatat faptul că societatea a efectuat acte de comerţ de natura celor prevăzute de Codul Comercial, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite de lege, în sensul că nu a întocmit documentele cerute de lege cu ocazia colectării de deşeuri feroase.

S-a luat măsura sancţionării contravenţionale a administratorului societăţii, cu amendă în valoare de 20 000 lei, în conformitate cu prevederile L 12/1990 R.

De asemenea, în ziua de 16 februarie a.c, cu ocazia unei acţiuni pe linia comercializării de produse accizabile, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti şi Postului de Poliţie Ulieşti au procedat la verificarea a 5 societăţi comerciale de pe raza comunei Ulieşti, aplicând un număr de 3 sancţiuni contravenţionale.

Totodată, cu ocazia controlului efectuat la o altă societate comercială, au ridicat în vederea confiscării 106 pachete de ţigarete cu timbru fiscal emis de autorităţile Române, administratorul societăţii fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1 500 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 R.

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2017 eTargoviste.ro.
Actiuni desfasurate de politia din Gaesti