În ziua de 15 februarie 2011, orele 07.30, lucrători din cadrul Poliţiei Comunale Tărtăşeşti au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 de numitul F. Nicolae, din comuna Tărtăşeşti, sat Bâldana, că la locuinţa bunicii sale din aceeaşi localitate a izbucnit un incendiu, în interiorul casei aflându-se trei persoane.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul Poliţiei Comunale Tărtăşeşti care a efectuat cercetarea la faţa locului, constatând că incendiul a fost stins de către localnici, în interiorul locuinţei aflându-se trei persoane intoxicate cu fum, respectiv, F .Ioana, de 70 de ani, G. Miruna Maria, de 9 ani si G. Luciana Andreea, de 12 ani.
Cele trei persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.