Au furat 80 de m de cablu telefonic din localitatea Contesti, dar au fost prinsi


Home >> Ştiri Târgovişte Dâmboviţa >> Au furat 80 de m de cablu telefonic din localitatea Contesti, dar au fost prinsi

Au furat 80 de m de cablu telefonic din localitatea Contesti, dar au fost prinsi


(P) Mica publicitate! Posteaza-ti anunturile gratuit AICI!

În data de 21 ianuarie 2011, în cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, a furturilor din locuinţă şi din societăţi comerciale precum şi pe linia respectării regimului rutier, lucrători din cadrul Postului de Poliţie Conţeşti au procedat la identificarea numiţilor D. Nicolae, de 34 de ani şi B. Paul, de 59 de ani, ambii din comuna Conţeşti.

În urma activităţilor de verificare şi cercetare, poliţiştii au stabilit că D. Nicolae şi B. Paul sunt autorii unui furt de cablu telefonic, aceştia au sustras de pe raza comunei Conţeşti cablu telefonic de aproximativ 80 de metri lungime.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin parchet.

Cercetările continuă în vederea documentării întrgii activităţi infracţionale a celor două persoane şi recuperării prejudiciului.

   
   

Ţi-a plăcut articolul? Vrei să primeşti pe e-mail următoarele articole? Introdu adresa ta în căsuţa de mai jos:

Părerea ta contează!

Turn on pictures to see the captcha(Obligatoriu)

Copyright © 2010-2017 eTargoviste.ro.
Au furat 80 de m de cablu telefonic din localitatea Contesti, dar au fost prinsi