Astăzi, 09 decembrie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa s-a desfăşurat în sistem videoconferinţă evaluarea activităţii inspectoratului, inspectorul şef, colonel Costel GAVRILĂ prezentând conducerii Jandarmeriei Române reprezentată de domnul general de brigadă dr. Gheorghe RUGINĂ – prim-adjunct al inspectorului general şi şeful Statului Major al Jandarmeriei Române bilanţul activităţilor desfăşurate pe parcursul anului 2010 de către Jandarmeria Dâmboviţa.
La această activitate au participat domnul subprefect jr. Antonel JIJIE, preşedintele ATOP Dâmboviţa ing. Mihai TRIFAN, primul-procuror DIICOT magistrat Mihai DINCĂ, adjunctul inspectorului şef al IPJ Dâmboviţa cms. şef Danil ZEPIŞI, inspectorul şef al ISU Dâmboviţa col. Mirel PIETREANU, comandantul Garnizoanei Târgovişte col.ing. Antonie NICOLAE, comandantul CMJ Dâmboviţa col. Cristy IONESCU, reprezentantul DGA Dâmboviţa insp.pr. Rodin CALOMFIRESCU, adjunctul şefului SJIPI Dâmboviţa insp.pr. Florin STOICA, şeful STS Dâmboviţa col. Sorin VOICULESCU, reprezentantul SRI Dâmboviţa col. Tiberiu STOICA şi personalul Jandarmeriei Dâmboviţa.
Activitatea desfăşurată de către structurile Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa în anul 2010 a urmărit cu precădere îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru modernizarea instituţională şi compatibilizarea structurilor şi practicilor cu cele ale instituţiilor europene similare, executarea cu responsabilitate şi profesionalism a misiunilor şi atribuţiilor specifice, profesionalizarea personalului, realizarea unui sistem logistic performant, creşterea gradului de încredere al cetăţenilor în instituţie şi în capacitatea sa de răspuns la solicitările acestora, dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de cooperare şi colaborare interinstituţională.
ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ
Principalele obiective care au stat la baza executării misiunilor specifice, au fost creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor şi prevenirea faptelor antisociale în conformitate cu prevederile planurilor proprii de cooperare şi a Palnului Unic de Ordine şi Siguranţă Publică, asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică cu ocazia desfăşurării de adunări publice, asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în zonle turistice din judeţ, în special pe Platoul Montan Bucegi .
În periaoda analizată au fost executate un număr de 10154 misiuni pe linie de ordine publică, astfel:
– 8428 misiuni de menţinere a ordini publice;
– 1471 misiuni de asigurare a ordinii publice;
– 259 intervenţii, executate în urma apelurilor primate prin Sistemul Naţional Unic al Apelurilor de Urgenţă “112” şi alte solicitări primate de la structurile cu care se cooperează.
Rezultatele obţinute de structurile de ordine publică pe timpul desfăşurării misiunilor specifice independent sau în sistem integrat s-au materializat astfel:
– 10886 personae legitimate;
– 283 infracţiuni constatate;
– 257 autori prinşi;
– 1408 sancţiuni contravenţionale aplicate;
– 283.100 lei reprezentând valoarea amenzilor aplicate.
Efectivele din cadrul Postului de Jandarmi Montan Padina au acţionat în conformitate cu prevederile Palnului Unic de Ordine şi Siguranţă Publică pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice şi a unui climat de ordine şi siguranţă publică în staţiunile turistice desfăşurând activităţi de informare, îndrumare şi prevenire a producerii accidentelor pe traseele montane. La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa au fost desfăşurate acţiuni de salvare a unui număr de 70 turişti.
PAZĂ ŞI PROTECŢIE INSTITUŢIONALĂ
La această dată, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, asigură protecţia instituţională, supravegherea şi ordinea publică la un număr de 28 de obiective. Structurile specializate în misiuni de pază şi protecţie instituţională ale Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa au constatat un număr de 2 infracţiuni cu 3 autori. Totodată au fost aplicate 274 de sancţiuni contravenţionale din care: 102 amenzi, în valoare de 28.800 lei şi un număr de 172 avertismente scrise.
În anul 2010 la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa au fost executate şi monitorizate 1259 transporturi de valori, cu caracter special şi trasporturi corespondenţă clasificată, fără a înregistra evenimente deosebite.
Misiunea de pază, protecţie, supraveghere şi intervenţie la conductele magistrale de transport produse petroliere, se execută prin constituirea unor elemente de dispozitiv specifice (patrule auto, petrule pedestre, posturi de observare, pânde, echipe de cercetare-documentare), organizate în cadrul unor dispozitive complexe realizate temporar şi aleatoriu în 10 zone de interes operativ bine delimitate, adoptând diverse procedee de executare a misiunii.
Pe timpul executării misiunii de pază şi supraveghere la conducte de transport produse petroliere, s-au obţinut următoarele rezultate:
– 40 infracţiuni constatate;
– 87 de autori prinşi;
– 221 de sancţiuni contravenţionale aplicate;
– 30.000 lei reprezentând valoarea amenzilor aplicate.
La finalul activităţii, domnul general de brigadă dr. Gheorghe RUGINĂ a declarat:
“Constat că acţiunile organizate şi desfăşurate la nivelul Jandarmeriei Dâmboviţa în cooperare cu celelalte structuri de la nivelul judeţului, au fost executate în condiţii optime şi cu rezultate pozitive. Totodată, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa există o foarte bună cooperare şi colaborare cu autorităţile publice locale, cu celelalte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor sau din alte domenii cu care aveţi o relaţionare şi o comunicare permanentă pe timpul îndeplinirii sarcinilor şi atribuţiilor specifice.”
Ceilalţi invitaţi au adresat mulţumiri şi felicitări jandarmilor pentru modul în care şi-au îndeplinit atribuţiile în anul 2010, punându-se accent pe participarea activă la realizarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în parteneriat cu Poliţia. În acest sens, unul dintre obiectivele stabilite pentru anul 2011 este intensificarea activităţilor desfăşurate în cooperare cu toate structurile de ordine publică pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, concomitent cu menţinerea şi dezvoltarea climatului de securitate al comunităţii în general.
Prin prisma rezultatelor obţinute, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a avut un aport deosebit la creşterea nivelului de siguranţă al cetăţenilor judeţului, contribuind totodată la consolidarea imaginii Jandarmeriei Române, ca instituţie sigură şi credibilă aflată permanent în slujba comunităţii.