Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti Târgovişte


Home >> Obiective turistice Targoviste >> Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti Târgovişte

Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti Târgovişte

Aflat într-o clădire impunătoare, monument arhitectonic pe care meşterii domnitorului Constantin Brâncoveanu l-au ridicat, pe beciuri preexistente, la începutul secolului al XVII-lea pentru fiica sa, domniţa Safta – şi în care stolnicul Constantin Cantacuzino şi-a ţinut biblioteca, printre cele mai valoroase din Ţara Românescă la acea vreme, MUZEUL TIPARULUI ŞI AL CĂRŢII ROMÂNEŞTI – una dintre primele instituţii de cultură cu acest profil din ţară – a fost deschis vizitarii în 11 mai 1967. El este structurat pe săli, ce reprezintă activitatea tipografică atât târgovişteană, dintru începuturi (secolul al XVI-lea), cât şi a celorlalte centre tipografice apărute ulterior în Moldova şi Transilvania (secolele XVII, XVIII) şi culminează cu editarea primelor ziare cu apariţie regulată (secolul al XIX-lea), când evoluţia cărţii vechi româneşti este încheiată.

Muzeul prezintă o succesiune de aspecte privitoare la dezvoltarea scrisului şi a tipăriturilor pe teritoriul românesc, începând cu prima formă de scriere „protoliterată” (sau „pictografică”, „ideografică”, asemănătoare celei mai vechi scrieri din lume, cea sumeriană), conţinută în tabliţele de lut ars de la Tartaria, în judeţul Alba (secolele IV-III î.e.n.). Acest suport, ca şi vasele de lut, scoarţa de copac sau pergamentul s-a folosit până în momentul descoperirii hârtiei, când au început să apară şi în ţara noastră primele mori de hârtie, menite să rezolve această problemă: Braşov (1563), Sibiu (1573), Câmpulung-Fierbinţi (1768), Batiste, lângă Snagov, (1775) şi „moara de hârtie domnească” de la Ciorogârla (1796).

Din somptuosul hol, în care se regăsesc cele prezentate până acum, se trece în sala secolului al XVI-lea, corespunzătoare celor mai importante manuscrise şi tipărituri. Din prima categorie se remarcă „SCRISOAREA LUI NEACŞU DIN CÂMPULUNG” adresată lui Hans Benkner, judele Braşovului, în 1521, care este primul text românesc scris ce s-a păstrat (se presupune că oral limba română a fost folosită anterior). Un alt manuscris de excepţie este „ÎNVĂŢĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE”, cea mai semnificativă lucrare a literaturii române vechi în limba slavonă. Alături de acestea, sunt prezente în expunere şi textele maramureşene.

Pentru a consolida prestigiul Bisericii ca principal sprijin al statului, domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) l-a adus în ţară pe călugărul Macarie, format ca meşter tipograf la Veneţia (unde se tipăreau şi cărţi în slavonă), care tipărise deja 5 cărţi la Cetinje, între anii 1493-1495. În tipografia domnească condusă de Macarie s-au tipărit primele cărţi: „LITURGHIER” (1508); „OCTOIH” (1510) şi „EVANGHELIAR” (1512), toate în slavonă, folosită atunci în cancelariile domneşti şi în serviciile religioase ca limbă oficială.

În anul 1545, călugărul Moisi, care deprinsese meşteşugul tiparului tot la Veneţia (1536-1538) tipărea, în atelierul lui Dimitrie Liubavici, un „MOLITVENIC” căruia i-a urmat, în 1547, un „APOSTOL” cu două ediţii, pentru Moldova şi pentru Ţara Românescă, tipărit de însuşi Liubavici. În cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea, la comanda domnilor Ţării Domneşti şi Moldovei, Oprea logofatul şi „Coresi ot Târgovişte” diacul, tipărea la Braşov un „OCTOIH SLAVONESC” în 1557. Anul următor, la Târgovişte, Coresi, împreună „cu 10 ucenici ai mei”, tipărea un „TRIOD PENTICOSTAR”. În acestă perioadă se pun bazele introducerii limbii române în tipărituri, mai ales după memorabilele cuvinte ale diaconului Coresi: …”mai bine a grăi cinci cuvinte într-o limbă înţeleasă, decât zece mii de cuvinte într-o limbă străină”… Activitatea acestui mare meşter tipograf este continuată la Braşov, Sebeş şi Abrud.

Următoarea sală este cea a secolului al XVII-lea, în care limba română se impune ca limbă a culturii scrise. Creată de nevoile interne ale societăţii, cultura ţărilor române s-a dezvoltat, în aceasta perioadă, prin contactul cu marile centre spirituale europene. În Ţara Românească tipăriturile s-au reluat în timpul domniei lui Matei Basarab care a achiziţionat, prin mitropolitul Kievului, Petru Movilă, o tiparniţă instalată, iniţial, la Câmpulung, apoi mutată la Govora. Aici apare, în 1640, prima carte românească din Muntenia, „PRAVILA DE LA GOVORA”. În final tipografia ajunge – şi se stabileşte definitiv – mai întâi la Mănăstirea Dealu, apoi în chiliile Mitropoliei din Târgovişte, sub directa supraveghere a mitropolitului Ştefan (1648-1668).

Printre cărţile tipărite aici se află şi „ÎNDREPTAREA LEGII” (1652), una din primele cărţi laice din Ţara Românească. Alte centre tipografice evocate în această sală sunt: Iaşi, unde sunt tipărite „CAZANIA” lui Varlaam (1642-1643) şi, mai târziu, scrierile religioase şi laice ale mitropolitului Dosoftei, talentatul traducător şi versificator; Alba-Iulia „NOUL TESTAMENT DE LA BALGRAD”, 1648, tipărit cu sprijinul mitropolitului Simion Ştefan şi Bucureşti unde, în 1688, apare monumentala „BIBLIE” (zisă „a lui Şerban”) care încearca unificarea dialectelor limbii române, creând premisele limbii literare româneşti. Busturile, în lemn de jugastru şi de tei, ale mitropoliţilor moldoveni Varlaam şi Dosoftei completează exponatele acestei săli.

În sala secolului al XVIII-lea activitatea tipografică cunoaşte o diversificare spectaculoasă: lângă tipăriturile învaţatului mitropolit Antim Ivireanu efectuate la Târgovişte (1709-1715) atât religioase (SLUJBA SF. ECATERINA), cât şi laice (PANOPLIA DOGMATICA, PILDE FILOSOFEŞTI şi ALIXANDRIA) se află manuscrise şi cărţi ale domnitorului savant Dimitrie Cantemir (DESCRIERE MOLDOVEI; HRONICUL VECHIMEI A ROMÂNO-MOLDO-VLAHILOR; ISTORIA CREŞTERII ŞI DESCREŞTERII IMPERIULUI OTOMAN) precum şi tipăriturile realizate de reprezentanţii Şcolii Ardelene, Samuil Micu-Klein, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Gheorghe Lazăr, Ioan Budai-Deleanu, atât religioase, dar şi cu adresabilitate în cercuri mai largi de populaţie: gramatici, dicţionare, calendare de munci agricole, istorii, ş.a.
Un domnitor care a patronat cu multă înţelepciune cultura şi arta este Constantin Brâncoveanu, în vremea căruia în afara tipografiei din Bucureşti, care a avut şi o secţie în limba greacă, s-au înfiinţat alte noi tipografii la Buzău, mănăstirea Snagov şi Râmnicu Vâlcea. În tipografiile brâncoveneşti se tipăreau nu numai cărţi româneşti sau slavoneşti, ci şi arabe, gruzine, turceşti şi greceşti.
Circuitul muzeului este încheiat în ultima sală, cea a secolului al XIX-lea, în care se adoptă alfabetul latin, după o perioadă de scriere de tranziţie, iar coexistenţa celor două alfabete, chirilic si latin, este ilustrată de scrieri didactice şi literatură beletristică în ediţii princeps (Negruzzi, Alecsandri, Bolintineanu, Pelimon, etc.).

De un interes aparte se bucură ornamentele tipografice utilizate în epocă, călimările de brâu, inelele sigilare, obiecte cultice şi valoroasele legături de carte, care decorează sălile acestui lăcaş de cultură.

La ieşirea din ultima sală, în marele hol, vizitatorii pot admira un model de tiparniţă datând din 1778, precum şi o vitrină în care sunt expuse cărţi imprimate în renumite centre culturale europene: Leipzig, Viena, Roma, Amsterdam, Londra, Paris, Colonia, ş.a.

Sursa: Muzee dâmboviţene

   
   

Copyright © 2010-2017 eTargoviste.ro.
Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti Târgovişte